Pandemia Covid-19 a avut un impact semnificativ asupra comportamentului nostru, aducând în prim plan preocuparea pentru sănătate. Schimbarea bruscă a circumstanțelor de viață (distanțarea socială, izolarea la domiciliu, incertitudinea, criza economică etc.), generată de pandemia Covid-19, a condus la observarea unor rate mai mari de simptome depresive în rândul populației.
Două dintre simptomele principale ale unui episod depresiv, denumit în mod obișnuit depresie, sunt: o stare de deprimare sau tristețe și diminuarea marcată a interesului sau plăcerii de a desfășura aproape orice activitate. Energia scade semnificativ, persoana resimte o stare de oboseală persistentă, constantă și are sentimentul că depune un efort considerabil chiar și în cele mai mici sarcini (ex. îmbracatul dimineața).
Apare starea de apatie sau o anumită lentoare psihomotorie (lentoare în gândire, vorbire sau mișcare etc.) și, în unele cazuri, poate fi prezentă agitația psihomotorie (incapacitatea de a sta liniștit, mersul fără un scop anume etc.). Persoana poate trăi sentimente de vinovăție excesivă sau lipsă de valoare, iar pe fondul acestei stări se pot dezvolta gânduri legate de moarte (ex. dorința de a nu se mai trezi în dimineața următoare). Odată instalată depresia, persoana se va confrunta cel mai probabil cu dificultăți de concentrare și de luare a unor decizii, chiar și minore. Adesea, pe fondul depresiei, apar și perturbări ale somnului (insomnie sau hipersomnie) sau schimbări în comportamentul alimentar obișnuit (diminuare sau creștere a apetitului alimentar), care vor duce la câștigarea sau pierderea semnificativă și involuntară în greutate.
Nu de puține ori, depresia se manifestă prin acuze somatice nespecifice: cefalee, amețeli, disconfort general, dureri și manifestări gastrointestinale.
Depresia poate afecta pe oricine în anumite momente din viață, indiferent de vârstă, gen, naționalitate, statut educațional sau financiar. Cauzele depresiei nu au fost încă elucidate pe deplin, în pofida eforturilor semnificative depuse de comunitatea științifică de-a lungul timpului, însă modelul explicativ acceptat actualmente de cercetători este cel bio-psiho-social. Potrivit acestui model, în apariția depresiei sunt implicați următorii factori:
- biologici (modificări biochimice la nivelul creierului);
- psihologici (vulnerabilitate psihologică, strategii disfuncționale de adaptare etc)
- sociali (evenimente negative de viață, stresul etc).
Contextul actual legat de pandemia Covid-19
Având în vedere contextul actual legat de pandemia Covid-19, sentimentul accentuat de nesiguranță și incertitudinea cu privire la viitor (frica de contactare a virusului, de pierdere a locului de muncă etc.), favorizează apariția unor stări de depresie. Pentru multe persoane, desfășurarea activității în telemuncă, la care se adaugă supravegherea și grija copiilor ce învață în sistem online, precum și înmulțirea semnificativă a activităților făcute în casă (ex. gătit, curățenie) și pentru ceilalți membri ai familiei, pot să contribuie la apariția depresiei. Totodată, depresia este frecvent întâlnită și în cazul pacienților vindecați de Covid-19, alături de anxietate și insomnie.
Dacă vreodată vă veți simți trist sau deprimat, lipsit de energie sau având un nivel redus de interes/plăcere de a desfășura aproape orice activitate, nu este nevoie să suferiți în tăcere, ci dimpotrivă, va fi de ajutor să încercați să împărtășiți altora ceea ce simțiți.
În contextul pandemiei Covid-19, studiile ne arată că, atunci când ne aflăm în carantină sau izolare la domiciliu, simplul fapt de a rămâne în contact cu familia, prietenii sau cu psihoterapeutul nostru, prin orice mjloace (apeluri telefonice, sesiuni video, mesaje text) poate să ducă la atenuarea efectelor negative resimțite ca urmare a izolării sociale.
În ceea ce privește interesul și preocuparea față de stările prin care trecem, acestea ar trebui să fie similare cu cele acordate oricărei alte afecțiuni fizice.
Lupta cu depresia poate fi cu adevărat dificilă. Important este să fiti conștienți de simptome și să solicitați ajutor unui profesionist din domeniul sănătății mintale dacă observați că dumneavoastră sau altă persoană dragă vă aflați într-un episod depresiv.